Institutul de Cercetari Biologice Iasi

Go to content

Main menu

Etapa a III-a

Proiecte > PN2-11/2007 > Rezultate

Cercetări ecologice complexe în ecosisteme forestiere naturale şi plantaţii din lunca Prutului (sect. inferior)


Cercetările ecologice complexe s-au desfăşurat în ecosisteme forestiere naturale şi plantaţii,  situate în zona luncii inferioare a Prutului, administrate de Direcţia Silvică Vaslui (ocoalele silvice Huşi, Epureni) şi Direcţia Silvică Iaşi (ocolul silvic Răducăneni);

  • În ecosistemele forestiere din această zonă ponderea cea mai mare o constituie suprafaţa ocupată de arboretele exclusiv artificiale, ce s-au obţinut prin plantare cu diverse clone de plopi euramericani - 55,4%. O pondere destul de importantă o au arboretele de salcie  (32,3 %), în timp ce plopul alb, specie autohtonă, ocupă 6,5% din suprafaţă. Tot ca specii autohtone, care au posibilitatea de a se regenera natural, prin sămânţă, apar plopul negru (1,7%) şi frasinul de baltă (1,3%). In completarea structurii apar glădiţa - 0,8%, arţarul american  - 0,7%, salcâmul -   0,5%, şi diverse esenţe tari - 0,7%, toate fiind specii rar răspândite şi introduse prin plantaţii ;

  • În vederea stabilirii unor soluţii de reabilitare ecologică a zonei, s-au efectuat o serie de lucrări experimentale, constând în instalarea de plantaţii cu diverse specii şi clone de plop şi salcie, care au fost urmărite şi verificate periodic, din punct de vedere al modului de comportare în condiţiile staţionale date;

  • În plantaţia comparativă Stănileşti – 08 P, executată cu diverse clone de plop, cele mai adaptate la condiţiile staţionale existente, din punct de vedere al procentului de menţinere, au fost: Toropogritzki (96%), Hees (93%),  D-1092 (93%), Dorskamp (89%), Turcoaia (89%), Triplo (88%), Branagesi (88%);

  • In plantaţia comparativă de salcie Huşi-08 P,unde în primul sezon de vegetaţie apa de inundaţie a avut înălţimea de peste trei metri  şi a persistat  fără întrerupere din luna martie 2008,  până în septembrie. Ca urmare, s-au  înregistrat pierderi însemnate, dar au existat si exemplare viabile, fără a se putea identifica clona. Este posibil ca aceste exemplare să reziste până când apa se retrage din plantaţie;

  • In plantaţia comparativă de plopi autohtoni, dupa primul sezon de vegetaţie, procentul de menţinere, calculat ca raport între puieţii viabili găsiţi la sfârşitul sezonului de vegetaţie, după retragerea în totalitate a apei de inundaţie, şi numărul de puieţi plantaţi, a fost pe total de 84,2%, cu diferenţiere semnificativă între specii. Populus nigra ’Vadu Oii’ are cel mai bun procent de menţinere (92%), P. alba ’Lacu Sărat’ are procentul de menţinere 75%, iar P. x canescens‚ Letea’ are procent de menţinere de 52,5%;

  • In plantaţia experimentală cu sade de plop, după primul sezon de vegetaţie cultura a înregistrat un procent de menţinere de   89,3%, procent care încadrează plantaţia la reuşită bună;

  • Referitor la starea fitosanitară a plantaţiilor se constată că plantaţiile tinere de diferite specii şi clone de plopi sunt, în general, sensibile faţă de acţiunea bolilor şi dăunătorilor. În primii ani de la instalare se semnalează prezenţa cancerelor pe ramuri şi tulpină la speciile şi clonele de plop, iar odată cu înaintarea în vârstă plantele devin mai rezistente. Dintre dăunătorii mai importanţi menţionăm: adulţi din familia Chrysomelide, omizi de Lymantria dispar, Geometridae, insecte miniere (specii de Heterarthrus şi Zeugophora) şi insecte sugătoare (specii de Aphidae, păduchi ţestoşi - Ploemyzus passerini);

  • Cele mai mari valori ale indicilor fiziologici s-au înregistrat la speciile de plop alb si salcie albă din pădurile naturale (Pogăneşti şi Gorban), indicând o bună adaptare la condiţiile de umiditate (inundabile), dar şi de secetă din lunile de vară din aceste staţiuni dintre dig si malul Prutului. Ecosistemele naturale la speciile analizate au dovedit prin valorile ridicate ale coeficientului WUE (raportul între fotosinteză şi transpiraţie) o bună asimilaţie fotosintetică, chiar şi în condiţiile unei transpiraţii ridicate, asigurând astfel circuitul apei în ecosistem şi drenajul apei freatice;

  • În cazul plopului negru, cultivat prin tehnica sade (de pătrundere a tulpinii cu rădăcini adventive până la nivelul pânzei freatice), comparativ cu tehnica uzuală de cultivare, se constată un management superior al apei redat prin valorile uşor superioare ale coeficientului WUE reprezentat prin pierderi de apă relativ mai redus prin transpiraţie. Această tehnică relativ nouă trebuie verificată prin mai multe observaţii asupra comportamentului fiziologic al clonelor de plop negru în dinamică anuală şi sezonieră, pentru confirmarea diferenţelor metabolice;

Fauna de artropode colectată în lunca inferioară a Prutului este reprezentată  prin 1885 de araneide şi insecte, din care entomofauna reprezintă 98,73%. Aceste artropode aparţin la următoarele ordine : Arahnida, Odonata, Orthoptera, Thysanoptera, Heteroptera, Homoptera, Coleoptera, Neuroptera, Lepidoptera, Diptera, Hymenoptera ;
Abundenţa relativă a acestor artropode a avut valorile cele mai ridicate  în
U.P.V Stănileşti u.a. 18 (50,88%), în timp ce în u.a. 70 şi la Gorban ele au fost mai scăzute, de 27,21% şi respectiv de 21,17%;
Fauna ihneumonologică au fost semnalate 36 specii care aparţin la 28 genuri de ihneumonide din subfamiliile: Anomaloninae, Campopleginae, Collyriinae, Cryptinae, Ctenopelmatinae, Diplazontinae, Metopiinae, Pinplinae şi Tryphoninae.      Mesoleptidea hohenwartensis Schm. şi Trematopygus vellicans Grav.  sunt noi pentru fauna României, iar 17 specii sunt rar răspândite în ţara noastră;    
Diferenţele dintre pădurile şi plantaţiile luate în studiu sunt atât cantitative, cât şi calitative şi depind de condiţiile staţionale specifice, în special de calitatea şi cantitatea necromasei vegetale;
În privinţa plantaţiei experimentale cu sade de 2 ani se constată începutul colonizării cu microartropode şi constituirea comunităţilor.
Dintre acarieni, oribatidele constituie grupul majoritar. Raportul numeric dintre oribatide şi colembole (principalele grupe detritomicrofitofage) este fie în favoarea oribatidelor (Gorban şi Stănileşti u. a. 18A), fie a colembolelor (Stănileşti u.a.18A, Stănileşti u.a.17C );
În cele două păduri naturale studiate au fost identificate 7 familii de actinedide, iar în plantaţii un număr de 9. În solul celor 4 ecosisteme forestiere investigate au fost inventariate 14 specii de gamasidece aparţin la 13 genuri şi 8 familii, cea mai bine reprezentată fiind familia Parasitidae cu trei genuri, urmată de Pachylaelapidae şi Rhodacaridae cu câte două;
Densitatea medie globală a oribatidelor are valori apropiate în pădurile naturale şi în plantaţii, dar bogăţia în specii şi diversitatea specifică sunt substanţial mai mari în păduri. Distribuţia inechitabilă a indivizilor pe specii şi structura demografică dezechilibrată indică instabilitatea accentuată a oribatidocenozelor din plantaţiile forestiere.

Back to content | Back to main menu