Institutul de Cercetari Biologice Iasi

Go to content

Main menu

Etapa a II-a - 2008

Proiecte > PN2-11/2007 > Rezultate

CERCETĂRI ECOLOGICE COMPLEXE ÎN ECOSISTEME PRATICOLE NATURALE(FÂNEŢE), ANTROPIZATE (PĂŞUNI) DIN LUNCA PRUTULUI (SECTORUL INFERIOR)


Studiile ecologice ale unor ecosisteme praticole naturale (fâneţe), antropizate (păşuni) din lunca Prutului au fost efectuate în două staţionare – Gorban (Răducăneni – jud. Iaşi) şi Stănileşti (Huşi – jud. Vaslui).

În cele două staţionare s-au efectuat studii privind carcaterizarea solurilor, vegetaţia acestor pajişti din punct de vedere al structurii şi compoziţiei floristice, a diversităţii fitocenologice, precum şi al celei faunistice, studii de ecofiziologie vegetală. Rezultatele cercetărilor sunt prezentate mai jos:

  • In cazul solului de la Gorban Iaşi stratul de ţelină bine dezvoltat indică faptul că zona de grind situată între dig şi malul drept al râului Prut din dreptul localităţii Gorban este neinundabilă, procesele de aluvionare nu mai au loc remarcându–se procesele pedogenetice orientate spre acumulare intensă a materiei organice humificate. Întrucât nivelul apei freatice este în strânsă corelaţie cu nivelul hidrostatic al râului Prut, această apă este slab mineralizată şi nu contribui la salinizarea solului peste limite critice pentru creştere şi dezvoltare a plantelor spntane din pajiştile azonale de luncă.

  • In cazul solului de la Stănileşti – Huşi neoformaţiile biologice rare în profilul de sol se datorează texturii grosiere. Prezenţa stratului de ţelină bine dezvoltat evedenţiază faptul că după îndiguire şi realizarea unei fâşii depresionare de –a lungul digului a permis scurgerea apelor în timpul viiturilor fără a fi inundată parte mai înaltă a grindului. Dezvoltarea slabă a orizontului de acumulare a humusului indică o perioadă relativ scurtă de executarea digului, perioadă în care nu s-a mai produs inundarea zonelor mai înalte. Conţinutul relativ scăzut al humusului se datorează texturii grosiere care favorizează mineralizarea mai intensă materiei organice.

  • Flora pajiştilor cercetate în lunca Prutului cuprinde un număr total de 141 specii (cu 2 subspecii şi 1 varietate), aparţinând la 96 genuri şi 31 familii de plante vasculare. Biodiversitate floristică a acestor pajişti este destul de redusă, fapt care se poate datora, pe de o parte impactului antropic destul de intens în regiune, pe de altă parte, uniformităţii habitatului şi efectului revărsărilor periodice a apelor râului Prut.

  • Pajiştile din lunca Prutului (ca şi din luncile altor râuri ale ţării) aparţin categoriei de vegetaţie azonală care formează o fâşie alungită ce urmăreşte cursul râului Prut, mărginită spre interiorul ţării de vegetaţia zonei de silvostepă. Fragmente de vegetaţie zonală (pajişti xerofile aparţinând clasei Festuco-Brometea) apar în lunca Prutului, în condiţii staţionale speciale, cum ar fi pe taluzurile digului de protecţie contra inundaţiilor).

  • În cele două staţionare situate în Lunca Prutului (Gorban-jud. Iaşi şi Stănileşti-jud. Vaslui) au fost identificate fitocenoze aparţinând la 10 asociaţii vegetale, încadrate în 6 alianţe, 6 ordine şi 6 clase de vegetaţie.

  • Tipurile de pajişti identificate sunt: tipul de Festuca pratensis + Poa pratensis (păiuş de livezi + firuţă); tipul de Agrostis stolonifera + Agropyron repens (iarba câmpului + pir târâtor); tipul de pajişti de sărături.

  • S-au analizat unii parametri ecofoziologici la specii dominante din pajiştile naturale şi antropizate din lunca Prutului, sectorul inferior

  • Observaţiile din lunca Prutului, sectorul inferior, arată că fotosinteza, transpiraţia şi conductanţa stomatală atinge valori mai ridicate la speciile din pajiştile inundabile, umede dintre dig şi Prut.

  • Variaţiile cele mai reduse ale parametrilor fiziologici analizaţi (fotosinteza şi transpiraţia) se constată la speciile din pajiştile antropizate (dintre dig şi drum), iar variaţii mai ample ale acestora s-au observat în pajiştile inundabile din lunca Prutului.

  • Prin metoda filetării au fost colectate  2542 artropode (araneide şi insecte), ce aparţin la următoarele ordine:  Arahnida, Collembola, Thysanoptera, Orthoptera, Heteroptera, Homoptera, Coleoptera, Lepidoptera, Diptera şi Hymenoptera;

  • Abundenţa relativă a acestor artropode a avut valorile cele mai ridicate între dig şi Prut, dipterele, coleopterele, homopterele şi himenopterele  fiind prezente în cele 2 staţionare;

  • Fauna ihneumonologică este reprezentată de 38 de specii de ihneumonide ce aparţin la 24 genuri din subfamiliile: Anomaloninae, Campopleginae, Cremastinae, Diplazontinae, Ichneumoninae, Lissonotinae, Ophioninae, Phaeogeninae, Pimplinae, şi Tryphoninae. Speciile Alexeter albilabris (Thunb.) şi Hadrodactylus rectinervis (Roman) sunt noi pentru fauna României, iar 14 specii sunt rar răspândite în ţara noastră.

Trăsăturile cantitative şi calitative ale comunităţilor de microartropode, depind de condiţiile biopedoclimatice staţionale, în special de factorul umiditate; din punct de vedere cantitativ se remarcă o populare mai accentuată a pajiştilor situate în zona inundabilă, comparativ cu cele amplasate în afara digului, în prima categorie densităţile înregistrate fiind aproape duble.
În privinţa ponderii principalelor grupe de microartropode edafice se constată cu o singură excepţie, dominarea acarienilor, iar dintre acarieni, predomină, în general oribatidele. Raportul dintre principalele grupe detritomicrofitofage (oribatide/colembole), s-a dovedit a fi în general supraunitar şi subunitar, doar în cazul a două pajişti, cercetările anterioare desfăşurate în ecosisteme praticole relevând ambele ipostaze.
Pajiştile de luncă din sectorul inferior al Prutului sunt populate de o faună de oribatide bine adaptată condiţiilor de habitat, faună cu un pregnant caracter mezohigrofil – mezofil, în cadrul căreia elementele praticole şi cele euriplaste sunt bine reprezentate.
Comunităţile de oribatide au o diversitate specifică relativ scăzută, iar densitatea variază în limite largi de la o staţiune la alta. Analiza cenologică a evidenţiat condiţii bio-edafice diferite în perimetrele inundabile, faţă de cele îndiguite, care sunt reflectate în structura diferită a comunităţilor de oribatide.  
În pajiştile salinizate oribatidocenozele au o structură dezechilibrată, datorită dominanţei crescute a speciilor salzotolerante; cu deosebire în staţiunile din afara digului, diversitatea specifică are valori foarte mici, indicând o stare de entropie structurală, aşadar o stabilitate precară a comunităţilor.

 
Back to content | Back to main menu